More Zoso …

Ce as face mai bine decat Zoso ?

1). Aroganta . Nu as fi la fel de arogant precum e el . Sau as fi ? . Sa te vezi bine intr-un mediu pe care

ca vrei ca nu vrei il conduci, si nu numai deoarece ai fost printre primii bloggeri, aduce mai multa consideratie de sine .

2). Responsabilitate. Una peste alta, a avea blog nu este neaparat o lucru de mica importanta, iar cand iti dai importanta

la acest nivel, cand o gramada de lume te citeste as fi mai responsabil cu cititorii. Asta inseamna, posturi mai concrete si pentru

marea masa a celor care nu inteleg subtilitatile. Apoi mi-as asuma si greselile, pe care nu le-as acoperii, ce le-as scoate in evidenta,

tocmai pentru ca nu sunt un zeu, ce doar un om normal .

3). PR. Mi-as face un alt fel de PR. As aparea mai des la intruniri cu cititorii, sau as organiza chiar eu aceste intalniri.

Poate parea aiurea, dar daca as dorii sa-mi apropii unii oameni as face tot ceea ce este posibil sa ma fac cunoscut asa cum sunt eu, nu asa

cum par in spatele blogului.

4). Intrasigenta . Am observat in scurta mea plimbare pe blogul lui, ca este destul de intrasigent in articole, dar doar cand ii convine

subiectul. Parerea mea este ca, uneori este bine sa ataci si sa spui lucrurilor pe nume, la tot si toate , nu doar la subiectele care iti convin.

5). Fair Play. Inteleg ca blogul este ceva personal ca o mosie a ta pe internet, dar ca sa ai o imagine buna, cat

daca vrei sa fi absolut corect, trebuie sa publici si injuraturile. au si ele farmecul lor. Daca tu iti permiti sa injuri pe unul si altul

atunci fi pregatit sa fi injurat la randul tau , fie si pe nedrept. Poti raspunde acelora intr-un alt mod si sunt sigur ca si cititorii vor face la fel.

6). Dreptul la replica. Nu am vazut inca pe nici un blog acest drept. Poti sa zici despre cutare orice, te bazezi ca acel “nimeni” va reactiona, dar nefiind citit

nu va avea impactul pe care tu il ai cand il critici , cand formezi o opinie despre el. Este exact cum ai vorbii singur, iar credinta ta ca opiniile tale sunt corecte, dar pentru

a verifica asta trebuie sa lasi adversarul sa-si publice la tine ceea ce crede. Se aplica si la Fair Play.

7). Rublica Cititorului. Ar fi foarte utila, atat pentru a vedea pulsul blogului, cat si pentru acei oameni de valoare care nu vor sa aiba un blog,

dar care ar contribuii la valoarea blogului prin articole si opinii despre ceea ce tu nu tot timpul vezi . De ex VisUrat a crescut mult in ochii cititorilor

atunci cand l-a lasat pe Julius sa scrie la el pe blog. Multi cititori intrau sa-i vada articolele . Zoso ar putea face la fel .

8).Engleza . Pentru un impact mai mare la public, unele articole din limba engleza nu ar trebuii traduse. Ele isi au farmecul asa cum sunt si traducerea

nu tot timpul este ce-a mai buna solutie. As vrea ca la rubrica de limba engleza sa vad mai multe articole despre stirile internationale, cat si despre mondenitati .

9). Caritatea . Reclama vazuta pe Zoso.ro nu promoveaza neaparat ceva. Este ceva platit care ii aduce lui bani. Uneori caritatea inobileaza persoana,

iar daca iti faci o rubrica despre aceasta cresti in ochii cititorilor tai.

10). Articole . La inceputuri Zoso a scris pentru Zoso . am observat ca in decursul anilor, acest lucru a scazut, si zoso nu mai scrie pentru el, ce pentru altii .

Din pacate cand devii Brand nu mai ai cum sa fi tu insuti, se intampla o transformare a personalitatii tale si o acomodare la cerintele cititorului. Acest fapt cred ca dauneaza brandului.

Nu as lasa asta la voia intamplarii, nu as scrie de dragul de a scrie, nu as face articole marunte, nu as scrie despre banalitati, doar sa am articole sa nu se plictisesca cititorii.

Ceea ce scrii te reprezinta, nu devenii banal.

11). Al 11 punct este necesar pentru a explica faptul ca celelalte 10 puncte nu pot fi decat o imbunatatire si nu o critica la adresa lui.

Una peste alta Zoso.ro a reusit ca intr-un timp destul de scurt, intr-o perioada destul de scurta sa scoata un brand fara sa se uite sau sa copieze alte modele . Bravo lui.

Ce as face mai bine decat Zoso ?

1). Aroganta . Nu as fi la fel de arogant precum e el . Sau as fi ? . Sa te vezi bine intr-un mediu pe care ca vrei ca nu vrei il conduci, si nu numai deoarece ai fost printre primii bloggeri, aduce mai multa consideratie de sine .

2). Responsabilitate. Una peste alta, a avea blog nu este neaparat o lucru de mica importanta, iar cand iti dai importanta la acest nivel, cand o gramada de lume te citeste as fi mai responsabil cu cititorii. Asta inseamna, posturi mai concrete si pentru marea masa a celor care nu inteleg subtilitatile. Apoi mi-as asuma si greselile, pe care nu le-as acoperii, ce le-as scoate in evidenta,  tocmai pentru ca nu sunt un zeu, ce doar un om normal .

3). PR. Mi-as face un alt fel de PR. As aparea mai des la intruniri cu cititorii, sau as organiza chiar eu aceste intalniri. Poate parea aiurea, dar daca as dori sa-mi apropii unii oameni as face tot ceea ce este posibil sa ma fac cunoscut asa cum sunt eu, nu asa cum par in spatele blogului.

4). Intrasigenta . Am observat in scurta mea plimbare pe blogul lui, ca este destul de intrasigent in articole, dar doar cand ii convine subiectul. Parerea mea este ca, uneori este bine sa ataci si sa spui lucrurilor pe nume, la tot si toate , nu doar la subiectele care iti convin.

5). Fair Play. Inteleg ca blogul este ceva personal ca o mosie a ta pe internet, dar ca sa ai o imagine buna, cat daca vrei sa fi absolut corect, trebuie sa publici si injuraturile. au si ele farmecul lor. Daca tu iti permiti sa injuri pe unul si altul atunci fi pregatit sa fi injurat la randul tau , fie si pe nedrept. Poti raspunde acelora intr-un alt mod si sunt sigur ca si cititorii vor face la fel.

6). Dreptul la replica. Nu am vazut inca pe nici un blog acest drept. Poti sa zici despre cutare orice, te bazezi ca acel “nimeni” va reactiona, dar nefiind citit nu va avea impactul pe care tu il ai cand il critici , cand formezi o opinie despre el. Este exact cum ai vorbii singur, iar credinta ta ca opiniile tale sunt corecte, dar pentru a verifica asta trebuie sa lasi adversarul sa-si publice la tine ceea ce crede. Se aplica si la Fair Play.

7). Rublica Cititorului. Ar fi foarte utila, atat pentru a vedea pulsul blogului, cat si pentru acei oameni de valoare care nu vor sa aiba un blog,  dar care ar contribuii la valoarea blogului prin articole si opinii despre ceea ce tu nu tot timpul vezi . De ex VisUrat a crescut mult in ochii cititorilor atunci cand l-a lasat pe Julius sa scrie la el pe blog. Multi cititori intrau sa-i vada articolele . Zoso ar putea face la fel .

8).Engleza . Pentru un impact mai mare la public, unele articole din limba engleza nu ar trebuii traduse. Ele isi au farmecul asa cum sunt si traducerea nu tot timpul este ce-a mai buna solutie. As vrea ca la rubrica de limba engleza sa vad mai multe articole despre stirile internationale, cat si despre mondenitati .

9). Caritatea . Reclama vazuta pe Zoso.ro nu promoveaza neaparat ceva. Este ceva platit care ii aduce lui bani. Uneori caritatea inobileaza persoana, iar daca iti faci o rubrica despre aceasta cresti in ochii cititorilor tai.

10). Articole . La inceputuri Zoso a scris pentru Zoso . am observat ca in decursul anilor, acest lucru a scazut, si zoso nu mai scrie pentru el, ce pentru altii .Din pacate cand devi Brand nu mai ai cum sa fi tu insuti, se intampla o transformare a personalitatii tale si o acomodare la cerintele cititorului. Acest fapt cred ca dauneaza brandului. Nu as lasa asta la voia intamplarii, nu as scrie de dragul de a scrie, nu as face articole marunte, nu as scrie despre banalitati, doar sa am articole sa nu se plictisesca cititorii. Ceea ce scrii te reprezinta, nu devenii banal.

11). Al 11 punct este necesar pentru a explica faptul ca celelalte 10 puncte nu pot fi decat o imbunatatire si nu o critica la adresa lui. Una peste alta Zoso.ro a reusit ca intr-un timp destul de scurt,  sa scoata un brand fara sa se uite sau sa copieze alte modele . Bravo lui.

Acest articol a fost scris pentru concursul organizat de Mossad, sectiunea “Despre Blogging” al carei subiect l-am gasit chiar aici.

Tatal meu , sau tatal tau.

In principiu toate religiile se pot lauda ca au un best off, un fel de “hai sa va zic voua , cam la ce se reduce

toata vorba” iar crestinismul nu se dezice. Tatal-l Nostru, a devenit de-a lungul veacurilor, rugaciunea ce-a mai cunoscuta

si totodata rugaciunea ce-a mai raspandita in afara lui. Intr-un mod mai profan, rugaciunea devine poezie, devine stereotip, devine nimic.

Acel nimic din care se naste nazuinta nestiutorului in a fi mai aproape de un ajutor mai aproape de creatorul lui, mai exact langa mana lui

ce-a milostiva.

Amaliza acestei rugaciuni, nu se poate face, este ceea ce reflecta in fiecare dintre ce-i credinciosi, iar daca va veni cineva care va va zice,

uite aicea o talmacire buna, sa nu-l credeti, este doar un alt poet indragostit de literatura. In tatal nostriu, crestinul a gasit puterea

si vointa, smerenia si aroganta de a fi robul stapanului ceresc, prin afectiunea paternala. Suna oarecum aiurea, dar crestinii se cred robii

cuiva, dar se roaga stapanului ca si cum ar fi tata-l lor.

Insertiunea literara a naratorului noului testament, mai ales in aceasta parte a lui, aduce rugaciunea la un nivel de arta,

de arta dedicatiei totale. Literarul si misticul intr-o invalmasire de sentimente, pe care ar trebui sa le simta ce-l ce cu patos

si credinta recita ca pe “tata-l nostru” versetul din Luca, Matei etc. Gandul celui al carui penel s-a miscat

scriind aceasta opera, a gandit subtil, ca undeva in subconstientul colectiv, ne simtim mai bine cand ne ducem la parinti si ne rugam lor,

decat la stapan.

Si uite asa, am ajuns sa ne rugam Unuia care salasuieste in ceruri, sa i se sfiinteasca Numele (nu odata m-am intrebat oare cat de bine se simte

Creatorul, vazand o turma de boi ipocriti care ii cere sa-si sfiinteasca Numele), sau sa i se faca voia(voia a Celui care face ORICE cand VREA si

cum VREA?), apoi intr-o incercare disperata de a ajunge la bine ii cerem sa uneasca cerul sfant cu pamantul cacacios,

noi astia care in fiecare zi ii mai batem un cui spre obstescul sfarsit. Iar de foame ii cerem ca sa ne dea painea noastra (de parca am avea noi ceva),

foamea a fost un puternic laitmotiv in indobitocirea maselor.

Se stie ce bine s-a controlat in trecut prostimea care cerea mancare si primea pumni, sau prostimea care se multumea cu un bot de mamaliga

(si azi e la fel, chiar si in Romania, ia amintiti-va de politicienii care aruncau cu ulei si zahar la fraierime.).

Iar dupa ce suntem bucurosi ca EL e sfant si sfiintit prin puterea lui (?????!!!!), dupa ce ne-am umplut burdihanele si suntem satui,

ii cerem ceea ce ne fereste de orice rau posibil, sa nu ne duca in ispita, el , sfantul, el care este iubirea ce-l care NU ISPITESTE.

Cred ca ori naratorul bibliei a capiat, ori traducatorul a baut cam mult, ori popimea e proasta foc. Izbavirea vine oare de la cum actionam noi,

sau de la cum ne izbaveste EL de ce-l rau. (????!!!!)

Sincer, acest pasaj a fost un mister, un mister pe care niciodata nu l-am putut deslusi, desi ca au incercat legiuni de popi sa ma lamureasca,

dar ceea ce a ramas a fost faptul ca, desi ei au avut putere si vocabular elevat, eu personal tot in ceata am ramas.

Una peste alta, cred ca subiectul dat de Mossad pentru aceasta sectiune nu are a face cu aceasta rugaciune, ce cu faptul la cum o percepem noi.

Probabil ca as fi putut sa scriu ore intregi despre acest subiect, dar pe parcurs ce scriam, am inteles ca nu aceasta era idea, ce faptul de a realiza

ca religia este personala, nu universala , iar comunitatea ideilor indivizilor creaza Religia.

Tata-l Nostru este exact ceea ce ne trebuie in a intelege aceste lucruri.

In principiu toate religiile se pot lauda ca au un best off, un fel de “hai sa va zic voua , cam la ce se reduce

toata vorba” iar crestinismul nu se dezice. Tatal-l Nostru, a devenit de-a lungul veacurilor, rugaciunea ce-a mai cunoscuta

si totodata rugaciunea ce-a mai raspandita in afara lui. Intr-un mod mai profan, rugaciunea devine poezie, devine stereotip, devine nimic.

Acel nimic din care se naste nazuinta nestiutorului in a fi mai aproape de un ajutor mai aproape de creatorul lui, mai exact langa mana lui

ce-a milostiva.

Amaliza acestei rugaciuni, nu se poate face, este ceea ce reflecta in fiecare dintre ce-i credinciosi, iar daca va veni cineva care va va zice,

uite aicea o talmacire buna, sa nu-l credeti, este doar un alt poet indragostit de literatura. In tatal nostriu, crestinul a gasit puterea

si vointa, smerenia si aroganta de a fi robul stapanului ceresc, prin afectiunea paternala. Suna oarecum aiurea, dar crestinii se cred robii

cuiva, dar se roaga stapanului ca si cum ar fi tata-l lor.

Insertiunea literara a naratorului noului testament, mai ales in aceasta parte a lui, aduce rugaciunea la un nivel de arta,

de arta dedicatiei totale. Literarul si misticul intr-o invalmasire de sentimente, pe care ar trebui sa le simta ce-l ce cu patos

si credinta recita ca pe “tata-l nostru” versetul din Luca, Matei etc. Gandul celui al carui penel s-a miscat

scriind aceasta opera, a gandit subtil, ca undeva in subconstientul colectiv, ne simtim mai bine cand ne ducem la parinti si ne rugam lor,

decat la stapan.

Si uite asa, am ajuns sa ne rugam Unuia care salasuieste in ceruri, sa i se sfiinteasca Numele (nu odata m-am intrebat oare cat de bine se simte

Creatorul, vazand o turma de boi ipocriti care ii cere sa-si sfiinteasca Numele), sau sa i se faca voia(voia a Celui care face ORICE cand VREA si

cum VREA?), apoi intr-o incercare disperata de a ajunge la bine ii cerem sa uneasca cerul sfant cu pamantul cacacios,

noi astia care in fiecare zi ii mai batem un cui spre obstescul sfarsit. Iar de foame ii cerem ca sa ne dea painea noastra (de parca am avea noi ceva),

foamea a fost un puternic laitmotiv in indobitocirea maselor.

Se stie ce bine s-a controlat in trecut prostimea care cerea mancare si primea pumni, sau prostimea care se multumea cu un bot de mamaliga

(si azi e la fel, chiar si in Romania, ia amintiti-va de politicienii care aruncau cu ulei si zahar la fraierime.).

Iar dupa ce suntem bucurosi ca EL e sfant si sfiintit prin puterea lui (?????!!!!), dupa ce ne-am umplut burdihanele si suntem satui,

ii cerem ceea ce ne fereste de orice rau posibil, sa nu ne duca in ispita, el , sfantul, el care este iubirea ce-l care NU ISPITESTE.

Cred ca ori naratorul bibliei a capiat, ori traducatorul a baut cam mult, ori popimea e proasta foc. Izbavirea vine oare de la cum actionam noi,

sau de la cum ne izbaveste EL de ce-l rau. (????!!!!)

Sincer, acest pasaj a fost un mister, un mister pe care niciodata nu l-am putut deslusi, desi ca au incercat legiuni de popi sa ma lamureasca,

dar ceea ce a ramas a fost faptul ca, desi ei au avut putere si vocabular elevat, eu personal tot in ceata am ramas.

Una peste alta, cred ca subiectul dat de Mossad pentru aceasta sectiune nu are a face cu aceasta rugaciune, ce cu faptul la cum o percepem noi.

Probabil ca as fi putut sa scriu ore intregi despre acest subiect, dar pe parcurs ce scriam, am inteles ca nu aceasta era idea, ce faptul de a realiza

ca religia este personala, nu universala , iar comunitatea ideilor indivizilor creaza Religia.

Tata-l Nostru este exact ceea ce ne trebuie in a intelege aceste lucruri.

Post scris pentru concursul BMW`ului lui Mossad la sectiunea religie .